Ideea Ikea

Iubesc Ikea. Iubesc ideile inteligente.

Am sa explic si de ce, pentru ca am sa ma trezesc brusc atacata de spiritul nationalismului fortat daca nu.

Sunt copilul anilor ’90. a fost o perioada grozava in care sa fii copil in Romania. Adult, poate mai putin, dar copil cu siguranta. Eram cu un pas intr-o lume care tocmai se incheiase, si dupa care puteai sa spui ca acum oarecum tanjesti (din nou, copil fiind!) si cu un picior intr-o minunata lume noua, netarmuita, sclipitoare, o lume a multiplelor posibilitati – un fel de America intruchipata in gume Turbo, seriale de desene animate manga pe canale italienesti, Coca cola, straini vizitandu-ti tara si asa mai departe.

Dar era aceeasi lume in care era perfect normal sa iti mobilezi o camera din casa pe care apoi sa o tii inchisa sub cheie pentru ca nu cumva sa intre copiii tai si sa iti strice mobila. Dulapuri si biblioteci din lemn masiv lipite impunator de perete, randuri peste randuri de „vesela buna” ascunsa in ele, canapele coltar incomode pe care (copil fiind) nici nu prea aveai voie sa te intinzi, lustre care prindeau praf, bibelouri, tablouri cu apusuri aprinse, seturi de masa cu scaune folosite doar la ocazii speciale… nimic din toate astea nu aveau sens pentru un copil. Aparent aveau perfect sens pentru parintii prietenelor mele. In linia pe care bunicii lor o urmasera facand nepoatelor o zestre de care n-au sa aiba nevoie, la fel parintii si-au transformat casa intr-un depozit de mobila.

Dar casele noastre nu sunt si nu trebuie sa se transforme in asta.

Casa e un loc in care traiesti, e locul pe care isi lasi amprenta, fie ea formata din mazgaliturile copilului pe volumele Jules Verne sau urmele de cerneala pe covor si cutit pe masa.

De cand a aparut Ikea nu mai poti avea scuza „depozitului de mobila” in culori inchise. Ajungi sa intelegi ca trebuie sa pretuiesti lumina si activitatea in casa, mai exact ca trebuie sa traiesti acasa, nu sa pastrezi.

Dar la fel de bine Ikea ar cam avea nevoie de un sfat legat de Serviciul clienti :)

In weekend ne-am intors acasa cu o polita de perete noua GRUNDTAL

Polita in sine e o idee geniala, la fel ca multe altele din Ikea, dar ii lipseau doua lucruri importante si mai exact suruburi si dibluri prin care sa si prindem polita de perete. E firesc. In instructiuni scria frumos sa sunam reprezentantul local si asta am si facut, mandri baieti si fete aflati la datorie sambata ca sa ajute niste oameni complet neobisnuiti cu montatul de polite. Singura problema… ne-au spus, drept singur raspuns, sa cumparam cutia cu suruburi/dibluri de diverse marimi, la minunatul pret de peste 20 RON, tot din Ikea… locuim in Berceni, tocmai venisem din Ikea.

Poate ca sar calul putin, dar asta numai pentru ca am vazut „Miracolul pe strada 34” (varianta din ’94, nu din ’47) si acolo am intalnit o strategie de marketing ceva mai inteligenta. Pe scurt, Mos Craciunul magazinului recomanda parintilor de unde sa ia cadourile pe care le vroia copilul… la alt magazin concurent. Copiii erau fericiti, la fel si parintii, toata lumea il adora pe Mos Craciun si mai reveneau.

Morala e simpla, Ikea e deja un loc genial pentru mine. Sunt un client dedicat, am fiecare catalog de la lansare si pana acum, strabat Bucurestiul pentru a ajunge acolo. Poate asta ar fi justificarea pentru a ma ajuta cu un simplu sfat in loc de a-mi baga pe gat produse proprii in momentul in care nu am nevoie decat sa aflu marimea surubului (care evident nu ajunge nici pe departe la 20 RON bucata) de care am nevoie.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s