Niste zahar

Se prefera un stil de scris extrem de agresiv cand vine vorba de blogurile romanesti. Cand m-am decis sa incep sa scriu am spus insa ca as vrea sa mai indulcesc amaraciunea generala. E de ajuns ca o intalnim de fiecare data cand deschidem televizorul pe un post de TV romanesc.
Eu ii spun stilul „Mircea Badea”, pentru ca indiferent unde citesc remarcile sarcastice, caustice, acide, mi le imaginez rostite de Mircea Badea in timp ce face un spagat si isi injura laptopul. Ar putea la fel de bine sa fie asta cazul, desi nu pot sa imi dau seama de ce ne place atat de mult sa ni se vorbeasca urat, cu tupeu si de sus, de parca am fi copii.

Poate am eu fantezii ceva cam socialisto-suedeze, dar as prefera sa fiu considerat o fiinta umana atunci cand particip intr-un dialog sau cand citesc.

In schimb am parte de o obositoare abordare defetista, de parerea ca suntem saraci, prosti, usor de manipulat, incompetenti si de faptul ca asta ne si place. Sau ne place sa ii vedem pe „ceilalti” drept prosti, incompetenti si manipulabili in timp ce noi ne ridicam bravi peste maldarul de rahat si aratam cu degetul in timp ce radem.

Dar, desigur, glumesc!
Cu siguranta abordarea asta ne va face sa ne fie rusine cu toate mizeriile pe care le facem, ne va impinge sa ne reformam, ne va transforma intr-o comunitate si ne va invata sa ne iubim unii pe altii mai mult… dar pana cand am s-o vad si pe asta am sa continui sa cred ca in realitate nu e nevoie decat de putina inteligenta si de amabilitate pentru a schimba lucrurile in bine. Si poate de ceva umor.

Ca sa nu se spuna ca nu ofer argumente, se pot lua doua exemple:

Unul ar fi ce s-a intamplat in Bogota si e povestit in „Cities on Speed-Bogotá Change”

Antanas Mockus, primar in Bogotá in anii ’90 a introdus, pentru a ajuta publicul sa nu se sinucida traversand ilegal… clovni. Da, clovni. De fiecare data cand o luai la fuga pe trecerea de pietoni pe rosu incepea sa te ia la suturi in fund un clovn, sa te ridiculizeze in public. Da, negativism, dar cand e servit de un clovn are loc un delicios moment de disonanta cognitiva. Sa rad, sa plang, sa fiu ceva mai inteligent cand traversez strada?! Locuitorii din Bogota au ales ultima varianta si-au murit mai putin din stupidul motiv ca nu aveau rabdare sa astepte pana se schimba culoarea semaforului.

Un al doilea exemplu e si mai simplu de citit, daca iei omul cu frumosul, daca il antrenezi si i te adresezi in mod inteligent si subtil, rezultatul e uimitor.

Intra in scena „scarile-pian”.

Ma incapatanez sa cred ca suntem si noi capabil sa ne schimbam comportamentul intr-un mod inteligent, daca doar ni s-ar transmite exemple care sa ne motiveze bunul simt si nu zeflemeala.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s